AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene

 

 

         Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 425 din 15.12.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D1286/15.12.2023,

 

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

 

         În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

         Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

         1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, modificarea și completarea unor acte normative, precum și prorogarea unor termene.

         2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

         3. Proiectul de față reprezintă versiunea refăcută a proiectului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1283/2023, în legătură cu care Consiliul Legislativ a emis avizul favorabil, cu observații și propuneri nr. 1191/14.12.2023. Față de versiunea precedentă, precizăm că observațiile și propunerile formulate anterior au fost preluate parțial (observații și propuneri de fond și de tehnică legislativă).

         4. Semnalăm că, față de numărul mare al domeniilor reglementate, proiectul este susceptibil de a încălca dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la unicitatea reglementării în materie.

         5. Din perspectiva legislației muncii și a securității sociale, învederăm următoarele aspecte:

         A. Referitor la art. I și III, formulăm următoarele observații:

a) ambele vizează aplicarea/neaplicarea în anul 2024 a unor prevederi ale Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; pentru această rațiune, normele ar fi trebuit să se regăsească în cuprinsul unui singur articol, marcat cu cifră romană;

b) ambele conțin derogări de la prevederi ale Legii nr. 153/2017, precum și excepții de la unele derogări instituite prin prezentul proiect, ceea ce, în mod normal, ar însemna revenirea la aplicarea normelor generale cuprinse în actul normativ de bază, de la care s-a derogat. Însă, în unele situații deducția precedentă nu se aplică deoarece, de fapt, este vorba tot de derogări de la prevederi în vigoare ale Legii nr. 153/2017 - a se vedea în acest sens, art. I alin. (3) și art. III alin. (2) și (3) din proiect;

c) prin instituirea unor derogări care, în esență, vizează stabilirea unor soluții normative diferite temporare – aplicabile în anul 2024 – și a unor excepții de la aceste derogări, interpretarea și aplicarea noilor norme vor prezenta dificultăți, care ar putea fi înlăturate printr-o sistematizare corectă, în acord cu normele de tehnică legislativă;

d) având în vedere cele de mai sus, în considerarea definiției evenimentului legislativ al completării, prevăzută la art. 60 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare – „completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare”, precum și pentru respectarea principiului unicității reglementării în materie, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, având ca expresie și exigența cuprinsă la art. 16 alin. (3) din aceeași lege, potrivit căreia „se supun procesului de concentrare în reglementări unice și reglementările din aceeași materie dispersate în legislația în vigoare”, propunem ca soluțiile normative cuprinse la art. I și III să fie redate
într-un articol unic marcat cu cifră romană. Acest articol va cuprinde în partea introductivă dispoziția privind completarea Legii-cadru
nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, urmată de textele noi care se vor introduce la art. 12, 13, 21 și 39, precum și ca articole noi, după caz.

Propunerea de mai sus o formulăm și în aplicarea prevederilor
art. 67 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „În cadrul atribuțiilor sale Consiliul Legislativ are obligația să identifice toate dispozițiile legale care au suferit evenimentele legislative implicite și să propună Parlamentului și, respectiv, Guvernului măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora”.

         B. La actualul art. I alin. (1), referitor la sintagma „potrivit prevederilor legale în vigoare”, avem în vedere prevederile art. 50
alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului și a celorlalte elemente de identificare. Astfel de redactări mai sunt întâlnite și în alte dispoziții, cum ar fi „potrivit legii”, „în conformitate cu reglementările în vigoare” „prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017”, „prevăzute de legislaţia privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român”, „în condițiile legii”, „potrivit actelor normative în vigoare”, fiind necesară, pe cale de consecință, identificarea expresă a actelor normative vizate.

La alin. (3), semnalăm imprecizia textului prin folosirea sintagmei „personalului din învăţământ”, având în vedere că această sintagmă nu este definită ca atare în legislația de specialitate.

La alin. (5), pentru asigurarea egalității de tratament și în aplicarea principiilor egalității și importanței sociale a muncii prevăzute la art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, este necesară fie eliminarea, fie reanalizarea și reformularea textului în sensul stabilirii tuturor salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară la nivelul reglementat pentru anul 2022, la care se aplică prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă și majorarea de 5% prevăzută în prezentul proiect, nu doar pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, pentru care nu există funcţie similară în plată”.

         C. La actualul art. II, semnalăm că sintagma „se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023” nu conferă precizie și claritate normei. În consecință, sugerăm reformularea sintagmei, ținând cont și de normele propuse la art. V alin. (1) și (2), care vizează indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate personalului militar, polițiștilor şi polițiștilor de penitenciare, precum și cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare și valoarea financiară a drepturilor de echipament, care „se mențin la nivelul lunii decembrie 2023”, respectiv „se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”.

         D. La actualul art. III alin. (1), întrucât la art. 120 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că „Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară”, sintagma „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru” se va înlocui prin sintagma „munca suplimentară”.

Totodată, în acord cu terminologia folosită la art. 122 alin. (1) din Codul muncii, sintagma „cu timp liber corespunzător acestora” se va înlocui prin sintagma „cu ore libere plătite”.

De asemenea, pentru o corectă aplicare a normei, este necesară  completarea textului, în sensul că durata compensării cu timp liber a muncii suplimentare se acordă proporțional cu „majorarea” salarială prevăzută pentru plata orelor suplimentare. Observația este valabilă, în mod corespunzător și pentru alin. (3) și (4).

În plus, este necesară și prevederea faptului că în perioadele de timp liber plătit, drepturile salariale se acordă integral la nivelul celor corespunzătoare unei perioade similare de desfășurare a activității.

Observațiile sunt valabile pentru toate situațiile similare din cuprinsul articolului.

În plus, pentru precizia normei, propunem a se indica și perioada în care se vor acorda orele libere plătite - cea de 60 de zile, prevăzută la art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 sau cea de 90 de zile, prevăzută la art. 122 alin. (1) din Codul muncii.

La alin. (3), este necesară revederea textului, deoarece, potrivit art. 123 alin. (1) din Codul muncii, „în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă (...), munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia”. Prin urmare, pentru munca suplimentară se acordă un spor, și nu o majorare salarială.

Pe de altă parte, reconsiderarea este necesară, deoarece, prin formularea propusă se revine la norma generală prevăzută la art. 21
alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, adică „În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate”.

Prin urmare, textul va trebui să prevadă că în ipoteza enunțată se aplică art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

La alin. (9) se preconizează că „Dispozițiile alin. (3) - (8) nu aduc atingere prevederilor alin. (2), care se aplică în mod corespunzător”, însă în actuala redactare textul este neclar și va genera dubii în interpretare, fiind susceptibil de a aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituție sub aspectul cerinței previzibilității normelor, neînțelegându-se cum se vor aplica în mod corespunzător prevederile de la alin. (2), care au caracter de excepție de la prevederile alin. (1), care, la rândul său, derogă de la dispozițiile art. 21 alin. (2)-(6) din
Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin alin. (3) – (8) se instituie alte excepții de la alin. (1) al art. III. Prin urmare, este necesară revederea și reformularea alin. (9).

         E. La actualul art. IV, referitor la alin. (1) și (2), semnalăm că formularea „instituțiile şi autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare” nu este corectă, deoarece doar „instituțiile publice” sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, în timp ce „autoritățile publice” sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, semnalăm că exprimarea „indiferent de sistemul de finanțare şi de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice” nu se regăsește în definițiile instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 sau la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, ci se regăsește la art. 70 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 și la art. 73
alin. (1) din Legea nr. 273/2006, articole ce vizează execuția de casă a bugetelor instituțiilor publice. În consecință, pentru precizia trimiterii și pentru o corectă exprimare juridică, propunem revederea textelor.

Observațiile sunt valabile pentru toate situațiile similare din cuprinsul proiectului.

Pe cale de consecință, la art. IV alin. (1) și (2), este de analizat necesitatea menținerii expresiei „și autoritățile publice” din cadrul textului.

La alin. (4), semnalăm că norma propusă este lipsită de predictibilitate în ceea ce privește sfera beneficiarilor, care trebuie configurată în funcție de premiile/locurile obținute la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, respectiv la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale, și, totodată, în funcție de acțiunile sportive și de olimpiadele vizate.

La alin. (5), semnalăm lipsa de claritate și predictibilitate a normei, în sensul că nu se precizează dacă sfera beneficiarilor tichetelor de masă este cea de la alin. (3).

În altă ordine de idei, pentru respectarea principiului egalității de tratament, prevederea de la alin.(5) necesită a fi reformulată astfel încât să se aplice tuturor categoriilor de personal prevăzute la art. IV, nu doar angajaților proprii ai serviciilor publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

         F. La art. VII alin. (4), pentru evitarea dubiilor în interpretare, este necesar a se preciza că prevederea se va aplica doar în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, pentru a se putea păstra caracterul temporar și urgent al măsurii preconizate.

Totodată, întrucât de la o normă de rangul legii nu se poate deroga decât printr-o normă de același rang, este necesară revederea formulării „prin memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba”, deoarece memorandumul nu este un act normativ, ci este doar un act intern al Guvernului (potrivit art. 10 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, cu modificările și completările ulterioare). Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru art. XVII alin. (2), unde va fi necesară reformularea sintagmei „Guvernul poate aproba, prin memorandum încheierea de angajamente legale ...”.

De asemenea, pentru identitate de rațiune și pentru corelare cu prevederile art. LXXVI alin. (4) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările ulterioare, potrivit cărora „Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Administrația Prezidențială, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Economic și Social, Consiliul Legislativ nu aplică prevederile din capitolul III - Măsuri pentru disciplina economico-financiară, cu excepția art. XXIV, XXVI și XXVII”, este necesar ca aceleași instituții să fie exceptate și de la prevederile art. VII alin. (1) din prezentul proiect.

Pe de altă parte, este necesară eliminarea sau reformularea părții finale „precum și de Ministerul Educației pentru posturile vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat”, în absența din instrumentul de prezentare și motivare, precum și din preambul a rațiunilor pentru care exceptarea ar fi necesară și s-ar aplica numai pentru aceste posturi.

Nu în ultimul rând, semnalăm că exceptarea propusă va institui un tratament inegal în ceea ce privește autoritățile și instituțiile publice, dat fiind că vizează doar posturile vacante sau temporar vacante din autoritățile/instituţiile publice locale prevăzute la alin. (1) lit. b) și din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

La alin. (5), având în vedere că la momentul afișării rezultatului selecției dosarelor, concursul este deja în desfășurare, pentru respectarea principiului legalității în componenta referitoare la securitatea juridică și a principiului neretroactivității, propunem ca sintagma „pentru care s-a afișat rezultatul selecției dosarelor de concurs” să fie înlocuită cu sintagma „pentru care s-a publicat anunțul privind concursul”.

La alin. (7), este necesară reconsiderarea soluției preconizate, deoarece, prin folosirea sintagmei „fără obligativitatea organizării unor concursuri”, textul dă expresie unei norme permisive, fiind la latitudinea angajatorului dacă organizează sau nu concurs, ceea ce va genera aplicări discriminatorii ale normei, deoarece pentru unele funcții de conducere s-ar putea organiza concursuri, iar pentru altele nu, chiar în cadrul aceleiași instituții.

         G. La art. VIII, semnalăm că eșalonarea propusă constituie de fapt o reeșalonare a plății sumelor stabilite (nu prevăzute) în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială neplătite până la data de 31.12.2023, în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, deoarece din redactare reiese că s-ar aplica „beneficiarilor” altor eșalonări, precum cele prevăzute la art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, dat fiind că la alin. (1) și (2) se folosește sintagma „care fac obiectul plății eșalonate, conform legii”.

În acest context, precizăm că, prin reeșalonarea propusă pentru plata tranșelor aferente sumelor neplătite până la data de 31.12.2023, debite constatate prin hotărâri judecătorești devenite executorii anterior datei de 31.12.2023, plată care deja era eșalonată, prin art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 pe câte șase ani, cea mai mare parte – 60% - urmând să fie acordată în anul al patrulea și al cincilea, textul aduce atingere prevederilor constituționale referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate privată și Protocolului la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin raportare la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a afirmat că : accesul la o instanță ar fi iluzoriu dacă hotărârea judecătorească rămâne ineficientă, iar limitarea în timp a executării afectează acest drept;  neasigurarea executării unei hotărâri definitive împotriva statului într-o cauză referitoare la pretenții materiale constituie în mod normal o încălcare atât a art. 6, cât și a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Referitor la durata mare a eșalonării, preconizată la alin. (1) prin raportare la textul propus pentru art. IX, semnalăm că în Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, Curtea, într-o situație similară a statuat că „emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, în temeiul căreia executarea integrală a unei creanțe asupra statului ar avea loc în decursul a 10 ani, este de natură a nu răspunde cerinței termenului rezonabil ce se circumscrie noțiunii de proces echitabil, care include și faza executării, afectând, în acest mod, drepturi fundamentale ale cetățeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate. De altfel, conceptul de termen rezonabil al unei proceduri judiciare nu poate fi considerat respectat, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 instituie o a doua eșalonare a plății unei creanțe asupra statului”.

În plus, la același articol, semnalăm că se folosește sintagma  „personalului din instituțiile și autoritățile publice”, care este imprecisă în absența unei definiții legale.

O sferă a acestui personal, nu o definiție, este configurată la art. 2 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede că legea se aplică și „personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, unitățile teritoriale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale”.

Întrucât aceeași lege folosește o terminologie neunitară, existând în cuprinsul acesteia și sintagmele „personalului plătit din fonduri publice”, „personal din sectorul bugetar”, textul de la art. VIII este lipsit de predictibilitate, deoarece nu este clar dacă se va aplica „personalului plătit din fonduri publice”, „personal din sectorul bugetar” sau  doar personalului prevăzut la art. 2 lit. a) din Legea nr. 153/2017.

Observațiile sunt valabile și pentru art. IX.

Nota de fundamentare necesită a fi completată în acord cu prevederile art. 31 lit. d)-f) și 32 din Legea nr. 24/2000, cu informații cu privire la impactul asupra sistemului juridic, cu sublinierea implicațiilor asupra legislației în vigoare, la consultările derulate în vederea elaborării propunerii și la activitățile de informare publică privind elaborarea și implementarea proiectului de act normativ.

În acest context, dat fiind că, în esență, stabilirea și plata drepturilor de natură salarială reprezintă aspecte intrinsec legate de organizarea activității judecătorești, ar fi fost necesară solicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece, potrivit art.39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești”.

         H. La actualul art. IX, semnalăm lipsa de precizie a textelor în ceea ce privește sfera materială și sfera beneficiarilor, dat fiind că la
alin. (1) sunt prevăzute „drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice”, iar la alin. (3) sunt prevăzute „drepturi salariale personalului din sectorul bugetar”, noțiunile „drepturi de natură salarială” și „drepturi salariale”, respectiv „personal din instituţiile şi autorităţile publice” și „personal din sectorul bugetar” nefiind echivalente.

La alin. (1), semnalăm afectarea dreptului de proprietate în componenta prerogativelor folosinței și a dispoziției, având în vedere că 60% din sumele care trebuie recuperate ar putea fi primite abia începând cu al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie.

Totodată, semnalăm că norma este imprecisă, întrucât nu cuprinde trimiterea la definiția „instituțiilor și autorităților publice”, motiv pentru care recomandăm ca sintagma „instituțiile și autoritățile publice” să fie eventual reformulată, astfel: „instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. ..., și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. ...”.

La alin. (4), semnalăm că sintagma „În cursul termenului prevăzut la alin. (1)” este neclară, putând conduce la dubii în interpretare și aplicare, deoarece la alin. (1) nu este prevăzut un termen, ci o perioadă, respectiv „1 ianuarie 2024 - 31 decembrie 2024”, și mai multe termene în care trebuie realizată plata sumelor vizate, respectiv în primul an, în al doilea an, în al treilea an, în al patrulea an și în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie. În consecință, pentru predictibilitatea normei, este necesară revederea și reformularea sintagmei.

Totodată, propunem eliminarea sau reformularea textului, având în vedere că, în actuala redactare, ipoteza normei nu este circumscrisă la sfera hotărârilor devenite executorii în perioada prevăzută la alin. (1), textul aduce atingere dreptului fundamental de acces liber la justiție, prevăzut în Constituție și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, încalcă principiul separației puterilor în stat prin nesocotirea efectelor hotărârilor judecătorești de către puterea executivă, aducând atingere art. 1 alin. (4) din Constituție, dar și art. 21 din Legea fundamentală coroborat cu prevederile art. art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.

La alin. (5), semnalăm că, în actuala redactare, textul aduce atingere dreptului la proprietate privată, dat fiind că beneficiul nerealizat în perioada în care persoana a fost privată de posibilitatea de a folosi sumele având caracter de drepturi salariale (bunuri) ar urma să nu fie acordat, și prin actualizare cu indicele prețurilor de consum, iar pe de altă parte Prin urmare, este necesară reconfigurarea în parametri constituționali a textului.

Totodată, textul prezintă caracter discriminatoriu pentru beneficiarii desemnați, prin raportare la drepturile prevăzute pentru beneficiarii art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2021 și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, pentru care tranșele se actualizează indicele prețurilor de consum.

         I. La actualul art. X alin. (1), pentru precizia normei, este necesară indicarea actelor normative care prevăd „ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de muncă/serviciu ori la trecerea în rezervă”.

         J. La actualul art. XXVIII, semnalăm că lipsește argumentarea situației extraordinare și a urgenței din Nota de fundamentare și din preambul, aducând atingere prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție și ale art. 31 din Legea nr. 24/2000.

Întrucât persoanele aflate în situații asemănătoare nu beneficiază de o reducere similară a normei didactice fără diminuarea salariului, norma, pe de o parte, prezintă caracter discriminatoriu, iar pe de altă parte, dă expresie unei majorări simulate a salariului pentru personalul vizat în text. În plus, nediminuarea salariului în situația în care se reduce norma didactică va conduce la o plată a lucrului nedatorat pentru același personal.

         K. La actualul art. XXXVIII, prin care se propune modificarea
alin. (1) al art. 14 din Legea-cadru nr.153/2017, semnalăm că atât din Nota de fundamentare, cât și din preambul lipsesc informațiile referitoare la urgența măsurii preconizate, fiind necesară completarea acestora în consecință.

Totodată, pentru respectarea prevederilor art. 31 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 24/2000, este necesară completarea Notei de fundamentare cu informații referitoare la consultările derulate în vederea elaborării prezentului proiect cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici și cu Consiliul Superior al Magistraturii.

Referitor la textul preconizat pentru alin. (1) al art. 14 din
Legea-cadru nr. 153/2017, dat fiind că formularea „și dacă are prevăzute în fișa postului un set de atribuții obiective și cuantificabile care să permită verificarea lunară a modului în care activitatea acestuia este valorificată în mod suplimentar” imprimă măsurii propuse un caracter arbitrar, este necesară eliminarea acesteia, redactarea propusă neîndeplinind condiția previzibilității normei și încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție sub aspectul principiului legalității.

Semnalăm că formularea „dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul”, existentă în norma de lege lata, respectă condiția previzibilității, necesitatea și utilitatea cunoștințelor dobândite prin studii doctorale pentru un anumit domeniu de activitate rezultând chiar din titlul științific de doctor.

Totodată, eliminarea este necesară, pentru respectarea principiului ierarhiei actelor normative, întrucât toate drepturile de natură salarială pentru activități desfășurate în sectorul bugetar, conform art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se stabilesc prin norme juridice de forța legii, însă actul prin care se constată îndeplinirea sau neîndeplinirea obiectivelor stabilite prin fișa postului este un act individual, și nu un act normativ.

Precizăm că, potrivit art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, „salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar”.

Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 818/2017 că „statutul funcționarilor publici face parte dintre materiile rezervate legii organice, iar potrivit art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție, regimul general al raporturilor de muncă face obiectul unei reglementări distincte, de asemenea, prin lege organică. Astfel, statutul juridic al funcționarului public se întemeiază pe un regim juridic statutar, reglementat prin lege organică, și care este distinct de regimul juridic contractual, al raporturilor de muncă al celorlalți salariați, întemeiat pe contractul individual de muncă și reglementat prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii” (paragraful 13). De asemenea, la paragraful 14 s-a statuat că „evaluarea activităţii şi a conduitei unui funcţionar public ţine de statutul acestuia şi, prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin.(3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică”.

Stabilirea modalității de evaluare a gradului de îndeplinire a atribuțiilor stabilite pentru un funcționar public sau magistrat în vederea valorificării titlului științific de doctor și a acordării lunare a indemnizației aferente presupune evaluarea activității acestuia și trebuie stabilită prin lege organică, nu printr-un act individual, fișa postului.

         La actualul art. XLI, semnalăm că, în absența motivării măsurilor în preambul și în Nota de fundamentare, s-ar aduce atingere prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție și ale art. 31 din Legea
nr. 24/2000.

Pe fond, semnalăm că, în actuala redactare, textul prezintă caracter discriminatoriu, deoarece măsura neactualizării cu rata medie anuală a inflației ar trebui să se aplice tuturor categoriilor de personal aflate în aceeași situație, adică tuturor categoriilor de beneficiari de pensii, pensii de serviciu, indemnizații sau alte tipuri de prestații având aceeași natură și scop, fiind necesară eliminarea sau revederea textului.

         L. La actualul art. XLVIII, semnalăm că, în situația în care măsura propusă ar fi motivată în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție și ale art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000, în preambul și în Nota de fundamentare, durata acordării acesteia ar trebui să fie scurtă, pentru o durată mai lungă urmând să fie adoptată o lege, fără recurgerea la această cale extraordinară de legiferare a ordonanței de urgență.

         M. La art. XLIX, pentru asigurarea egalității de tratament a personalului din sectorul bugetar, având în vedere intervenția preconizată pentru art. IV alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2021, potrivit căreia, pentru personalul militar, polițiștii, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenite în anul 2023 se poate efectua și pentru serviciile prestate în perioada 30 octombrie 2023 - 30 iunie 2024 de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, o măsură similară trebuie prevăzută și pentru personalul din sectorul bugetar care beneficiază de vouchere de vacanță, astfel încât voucherele aferente anului 2023 să poată fi folosite și pentru achiziționarea de servicii turistice până pe 30 iunie 2024.

         N. La actualul art. LXXIII, semnalăm că persoanele prevăzute la alin. (2), al căror salariu este diminuat începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență ce face obiectul prezentului proiect, sunt discriminate în raport cu persoanele al căror salariu este deja la nivelul prevăzut la lit. a) și b) ale alin. (1) la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență ce face obiectul prezentului proiect, neexistând o justificare obiectivă pentru adoptarea acestei măsuri. Observația este valabilă și pentru alin. (3).

În plus, la alin. (3), semnalăm caracterul discriminatoriu al textului, în ceea ce privește categoriile de persoane care desfășoară activități în baza unui raport de serviciu.

Pe de altă, în ceea ce privește aplicarea măsurii pentru personalul din sectorul bugetar, semnalăm că textul art. LXXIII introduce o majorare salarială pentru personalul identificat în funcție de nivelul salariului de bază brut, dat fiind că suma de 200 de lei nu se ia în calcul la stabilirea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii. Prin urmare, este necesară revederea textului și punerea sa de acord cu prevederile constituționale referitoare la egalitatea de tratament.

         6. Sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă (art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare), considerăm că este necesară reformularea titlului, în vederea exprimării sintetice exclusiv a obiectului de reglementare (în măsura în care prorogarea unor termene presupune modificarea unor acte normative), iar nu și a scopului aferent (acesta fiind de esența preambulului), astfel:

„ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

privind aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, precum și modificarea și completarea unor acte normative”.

         7. La paragraful al doilea din cadrul preambulului, pentru asigurarea unui spor de claritate în exprimare, propunem reformularea acestuia, după cum urmează:

         „Ținând seama de faptul că fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 trebuie fundamentată pe o serie de măsuri fiscal-bugetare, aprobate prin acte normative”.

         În cadrul paragrafului al cincisprezecelea, pentru respectarea uzanței normative, în locul sintagmei „Codului Fiscal” se va scrie „Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”, urmând ca în privința celorlalte referiri la prevederi din cuprinsul acestui act normativ să nu mai fie menționat titlul legii.

         8. Ca observații de ordin general, învederăm următoarele aspecte:

         a) normele prin care se instituie derogări vor fi redactate prin menționarea în primul rând a articolului și ulterior a alineatului avut în vedere, conform următorului model:

„Prin derogare de la prevederile art. ... din ..”;

         b) titlurile actelor la care se face referire în proiect vor fi redate doar la prima lor menționare, cu excepția cazurilor când norma vizează intervenții legislative asupra respectivului act;

         c) pentru unitate în redactare, în cazul normelor prin care se suspendă prevederi din alte acte normative sau se prorogă anumite termene, la menționarea acestora trebuie redate toate elementele de identificare, respectiv categorie, număr, titlu, editorial în care au fost publicate, precum și intervențiile legislative ulterioare publicării, astfel cum se regăsesc în fișele de evidență legislativă;

         d) capitolele vor fi numerotate cu cifre romane, iar nu arabe, conform art. 56 alin. (1) teza I din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

         9. La art. I alin. (3), semnalăm că se dorește să se instituie atât o excepție de la prevederile alin. (1), norma care la rândul ei derogă de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cât și o derogare de la aceleași prevederi din Legea-cadru nr. 153/2017. Considerăm că norma ar trebui să vizeze doar instituirea unei derogări de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, fără a mai fi instituită ca excepție de la alin. (1).

         10. La art. III alin. (10), pentru a răspunde cerințelor de claritate și previzibilitate a normei juridice, recomandăm reformularea acesteia, astfel:

         „(10) Ordonatorii de credite răspund în condiţiile legii de stabilirea şi acordarea drepturilor prevăzute la alin. (2) - (6), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget”.

         11. La art. IV alin. (1), semnalăm că la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 sunt definite doar instituțiile publice, respectiv instituțiile publice locale. Ca urmare, expresia „instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare” nu este exactă și trebuie revăzută.

Reiterăm această observație pentru toate situațiile similare când se face referire atât la instituțiile, cât și la autoritățile publice prevăzute de cele două legi.

         12. La art. VIII, termenul-limită invocat va fi redat sub forma „31 decembrie 2023”. Observația este valabilă pentru toate situațiile similare din cuprinsul proiectului.

         La alin. (2), este necesară o circumstanțiere de text, în sensul în care, în locul sintagmei „hotărâri judecătorești”, se va scrie „hotărâri judecătorești definitive”, numai acestea din urmă beneficiind de autoritate de lucru judecat, fiind executorii. Observația este valabilă pentru toate situațiile identice din cuprinsul proiectului.

         13. Deoarece art. XII este structurat într-un singur alineat, acesta nu mai trebuie marcat prin cifra „1” încadrată între paranteze.

         14. La art. XX, pentru o informare corectă asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2018, sintagma „cu modificările și completările ulterioare” se va înlocui cu formularea „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2019”.

         15. La art. XXI alin. (2), pentru o informare completă asupra Legii nr. 69/2010, după termenul „republicată”, se va introduce sintagma „cu modificările și completările ulterioare”, observație valabilă și pentru alin. (3).

         16. La art. XXII, pentru o informare completă asupra Legii nr. 133/2019, după precizarea editorialului în care a fost publicată, se va introduce sintagma „cu modificările ulterioare”.

         17. La art. XXIV, întrucât asupra Legii nr. 246/2022 s-au adus modificări prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, pentru o informare completă, după precizarea editorialului în care a fost publicată legea în discuție, se va introduce sintagma „cu modificările ulterioare”.

         18. La art. XXXI, pentru o completă și corectă redactare, norma va debuta astfel:

„Art. XXXI. - La articolul 260 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, după alineatul (18) se introduce un nou alineat, alin (19), cu următorul cuprins:”.

         19. La art. XXXV, pentru o informare completă asupra Legii nr. 5/2021, după precizarea editorialului în care a fost publicată, se va introduce sintagma „cu modificările ulterioare”.

         20. La art. XXXVI, pentru rigoarea exprimării, sintagma „prevederilor art. 34 – 35” se va reda sub forma „prevederilor art. 34 și 35”.

         21. La art. XLII alin. (5), în considerarea ajustării unui dezacord gramatical, pentru corectitudinea exprimării, se impune ca formularea „... nu se aplică solicitanților instituții publice, ...” să fie redată sub forma „... nu se aplică solicitanților instituțiilor publice, ...”.

De asemenea, în vederea îndreptării unei erori de ordin redacțional, propunem eliminarea expresiei „definite la”, aceasta fiind uzitată de două ori în același context.

         22. La art. XLIII alin. (1), pentru rațiuni redacționale, din punct de vedere normativ, abrevierea „ lit. (b)” ce se regăsește în norma de trimitere la „art. 25 lit. (b)”, trebuie să fie scrisă sub formatul „b)”.

Totodată, pentru evitarea încărcării excesive a normei, propunem eliminarea datelor de publicare ale ordonanței de urgență invocată, iar pentru întregirea informației juridice din perspectiva evidenței legislative, după numărul și anul adoptării legii de aprobare a acesteia, trebuie inserată și mențiunea „cu modificările ulterioare”, cea din urmă observație având relevanță ori de câte ori este citat acest act normativ.

         23. La art. XLIV, pentru considerente de tehnică legislativă, propunem ca enunțul „... cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 302/2023, alineatul (3) se abrogă.” să fie scris după cum urmează: „... aprobată prin Legea nr. 302/2023, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (3) se abrogă.”.  

         24. La art. XLV alin. (2), pentru suplinirea informației juridice, având în vedere că ordonanța de urgență citată este la prima menționare, dar și pentru considerentul prezentării actualității legislative a acesteia, propunem scrierea construcției „... conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015, cu modificările ulterioare",” sub forma „... potrivit dispozițiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare,”.

Subliniem că referirile privitoare la evidența legislativă a actului normativ supra arătat își mențin valabilitatea pe tot parcursul proiectului, în cazul normelor de trimitere la acesta. 

Pe de altă parte, dată fiind exprimarea mult prea generală, pentru a conferi o reglementare accesibilă și clară, ar fi de preferat indicarea textelor legislative la care se face referire în contextul menționat.

La alin. (3), pentru un surplus de informare legislativă, după referirea la „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021”, se impune și inserarea textului „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare”.

         25. La art. XLVI, la pct. 2, în textul prevăzut pentru art. 17 alin. (22), prin analogie cu dispozițiile art. 152, în vederea asigurării unității terminologice, propunem scrierea titulaturii „... Programului operațional Capital uman” - „... Programului operațional Capital uman 2014-2020”. A se vedea și pct. 4 – textul prevăzut pentru art. 17 alin. (6).

La pct. 4, în textul prevăzut pentru art. 17 alin. (6), indicăm faptul că dintr-o eroare de tehnoredactare, în loc de „autorizează cheltuielile prevăzute la art. 152” s-a scris „autorizează cheltuielile prevăzute la art. 152”, ceea ce impune rectificarea de rigoare.

         26. În ceea ce privește partea introductivă a art. XLVII, considerăm necesar ca aceasta să fie prezentată într-o manieră specifică uzanțelor normelor de tehnică legislativă astfel:

„Art. XLVII. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 20 iunie 2022, aprobată prin Legea nr. 377/2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:”. 

Cu referire la părțile dispozitive ale pct. 1 și 2, în considerarea rigorilor normative, precum și pentru rectificarea numărului alineatului articolului propus spre modificare din cuprinsul celui de al doilea eveniment legislativ, respectiv cel propus la pct. 2, propunem reformularea acestora astfel:

„1. La articolul 5 alineatul (5) va avea următorul cuprins:”;

„2. La articolul 13 alineatul (5) va avea următorul cuprins:”.

         27. La art. XLVIII alin. (3), pentru o conturare eficientă din punct de vedere juridic, precum și pentru îndeplinirea cerințelor privind claritatea și previzibilitatea normei, este preferabil a fi explicitată formularea „... în condițiile legislației în vigoare privind achizițiile publice.”, prin indicarea, în mod expres, a actului/actelor normativ/e avute în vedere în contextul dat.

La alin. (6), pentru corectitudinea normei de trimitere, construcția „... în alocarea financiară prevăzută la alin. (6)...” trebuie să fie prezentată sub forma  „... în alocarea financiară prevăzută la alin. (5)...”.

La alin. (7) și (8), semnalăm că este uzitată formularea „... Măsurile de sprijin prevăzute la art. 1 alin. (1) ...”, în timp ce în cuprinsul alin. (3) apare redactarea „... măsurilor prevăzute la art. 1 alin. (1) ...”, nefiind astfel realizată unitatea redacțională impusă în redactarea actelor normative; de aceea, este necesară uniformitatea de rigoare, în sensul arătat.

La alin. (8), pentru a asigura cursivitate dispoziției, propunem inserarea prepoziției „de”, în contextul „... în termen de 30 de zile de la data ... ”.

         28. La art. XLIX, pentru redarea integrală a categoriei juridice a actului normativ supus avizării, este necesar ca după termenul „ordonanțe” să fie inserată și expresia „de urgență”.

Totodată, pentru utilizarea unui limbaj propriu și stil normativ, propunem ca enunțul „... conform art. 21 alin. (5) din ...” să fie scris „... potrivit prevederilor art. 21 alin. (5) din ...”. 

         29. La art. LI, la partea introductivă, subliniem faptul că textul „... astfel cum sunt definite prin legea minelor nr. 85/2003 cu modificările și completările ulterioare,” nu îndeplinește cerințele de calitate ale unui act normativ, și anume, claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate; astfel, propunem reanalizarea și reevaluarea acesteia, prin exprimarea punctuală a unor norme de trimitere din legea avută în vedere.

Totodată, pentru rigoarea exprimării, propunem scrierea formulării „... în termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonațe de urgență ...” astfel: „... în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență ...”.

         30. La art. LIII, la pct. 3, în textul prevăzut pentru art. 25 alin. (3) lit. b), pct. 31, pentru redactarea „conform legislației în vigoare”, avem în vedere prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care dispun faptul că, dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului și a celorlalte elemente de identificare. În acest sens, a se vedea și pct. 6 – textul prevăzut pentru art. 25 alin. (4), partea introductivă a lit. i) – pentru exprimarea „potrivit legii”.  

La pct. 5, în cuprinsul părții dispozitive, însemnarea „(k)” din contextul „după litera (k)” trebuie să fie scrisă „k)”, în acord cu exigențele normative.

 Cu referire la partea dispozitivă a pct. 6, pentru concordanță cu normele de tehnică legislativă și implicit, formulările conforme cu acestea, este necesară reconfigurarea acesteia astfel:

„6. La articolul 25 alineatul (4), partea introductivă a literei i) se modifică și va avea următorul cuprins:”.

În textul prevăzut pentru art. 25 alin. (4), partea introductivă a lit. i), pentru fluența normei, propunem ca enunțul „... potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare,” să fie redat sub forma „... potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare,”.

La pct. 10, în textul prevăzut pentru art. 25 alin. (13), pentru actualitate legislativă, după titlul Legii nr. 376/2004 trebuie inserată și mențiunea „cu modificările ulterioare”. 

La pct. 12, privitor la textul prevăzut pentru art. 26 alin. (1) lit. f), mai exact, la ipotezele juridice identificate cu numerale, precizăm că în acord cu un principiu normativ, o enumerare distinctă nu mai poate cuprinde alte enumerări și nici alineate noi.

La pct. 15, privitor la textul prevăzut pentru art. 31 alin. (8), pentru inteligibilitatea normei, precum și pentru a asigura cursivitate în exprimare, propunem ca acesta să fie reconfigurat astfel:

„(8) În cazul în care se recuperează pierderi fiscale anuale, potrivit dispozițiilor alin. (1) și (7), pentru aplicarea limitei de 70%, aceste pierderi se cumulează.”.

La pct. 52, pentru rigoare normativă, intervenția de modificare va viza în integralitate textele prevăzute la lit. k) și m), iar nu doar a unei teze din cadrul acestora. Prin urmare, partea dispozitivă se va redacta astfel:

„52. La articolul 76 alineatul (2), literele k) și m) se modifică și vor avea următorul cuprins:”.

În continuare, se vor redacta integral textele pentru cele două enumerări.

Reiterăm observația pentru toate situațiile similare din proiect.

La pct. 54, la partea dispozitivă, sintagma „litera s) și x)” se va scrie „literele s) și x)”.

La pct. 57, la textul propus pentru lit. i) de la art. 76 alin. (41), semnalăm că textul cuprinde un alineat nemarcat, aspect care contravine prevederilor art. 49 alin. (2) și (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „o enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare și nici alineate noi”, iar „dacă ipoteza marcată cu o literă necesită o dezvoltare sau o explicare separată, aceasta se va face printr-un alineat distinct care să urmeze ultimei enumerări”.

La pct. 59, la textul propus pentru art. 76 alin. (8), trimiterea fiind făcută în cadrul aceluiași articol, sintagma „în condițiile art. 76 alin. (4^1) lit. d)” se va reda sub forma „în condițiile alin. (41) lit. d)”, observație valabilă și pentru situațiile similare din textele propuse pentru alin. (9)-(12).

La pct. 67, la textul propus pentru art. 1011, pentru o corectă informare legislativă, sintagma „Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare” se va scrie „Legii nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare”.

La pct. 68, la partea dispozitivă, pentru rigoare redacțională, sintagma „partea dispozitivă se modifică” se va înlocui cu sintagma „partea introductivă se modifică”.

La pct. 72, pentru rigoare normativă, intervenția de modificare va viza în integralitate alin. (6) al art. 120, iar nu doar prima teză a acestuia. Prin urmare, partea dispozitivă se va redacta astfel:

„72. La articolul 120, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:”.

În continuare, se va redacta integral textul propus pentru alineatul respectiv.

La pct. 88, se preconizează abrogarea art. 1383; pentru rigoare normativă, este necesară corelarea acestei intervenții cu textele art. 146 alin. (5) și (56), care fac trimitere la art. 1383 alin. (1).

La pct. 101, la textul propus pentru art. 153 alin. (1) lit. f5), întrucât titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, este menționat anterior în cadrul actului normativ de bază, respectiv la art. 136 lit. e), nu mai este necesară redarea acestuia. În plus, pentru corectitudinea informației juridice, sintagma „aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 339/2006” se va reda sub forma „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006”. Reiterăm aceste observații pentru toate situațiile similare.

La pct. 107, la textul propus pentru art. 168 alin. (13), pentru o exprimare mai adecvată, sugerăm ca sintagma „şi la art. 32” să fie înlocuită cu sintagma „și persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute la art. 32”.

La pct. 119, la partea dispozitivă, sintagma „articolul 342^1” se va reda sub forma „art. 3421”.

De asemenea, pentru unitate redacțională cu celelalte norme, articolul va fi însoțit de o denumire marginală corespunzătoare textului preconizat.

La alin. (1), cele două enumerări vor fi marcate cu literele a) și b).

La pct. 127, la textul propus pentru art. 426 alin. (1), pentru suplețea normei, propunem eliminarea sintagmei „publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 31/52 din 14 februarie 2022”.

Reiterăm observația și pentru cazul similar de la pct. 129, cu referire la textul propus pentru art. 429 alin. (1).

La pct. 130, la partea dispozitivă, sintagma „după litera (c), se introduce o literă nouă” se va scrie „după litera c) se introduce o nouă literă”.

         31. La art. LV, după sintagma „prin prezenta ordonanță” se va insera exprimarea „de urgență”.

         32. La art. LX alin. (1), la partea introductivă, pentru o completă informare legislativă, după titlul Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 se va insera mențiunea „aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare”.

Totodată, pentru rigoare normativă, cele două enumerări vor fi marcate cu literele a) și b), iar nu cu cifre. În plus, alineatul nemarcat trebuie identificat ca alin. (2).

         33. La art. LXI alin. (1), semnalăm că Hotărârea Guvernului nr. 1447/2022 pentru stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 900/2023.

         34. La art. LIX,  pentru redarea corectă a categoriei actului normativ, după termenul „ordonanță” se va insera sintagma „de urgență”.

         35. La art. LXIII,  deoarece în cazul normelor de trimitere nu trebuie redat editorialul, sintagma „în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005” se va elimina, iar formularea „din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare” se va înlocui cu  exprimarea „din aceeași ordonanță de urgență”.

         36. La art. LXIV pct.1, la textul propus pentru art. 2 lit. e), titlul actului normativ citat se va elimina.

         37. La art. LXVI, pentru o completă informare, partea introductivă se va reda sub forma:

         Art. LXVI. - La articolul VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 904 din 6 octombrie 2023,  după alineatul (4), se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:”.

         În continuare, se va reda textul propus pentru alin. (5).

         38. La art. LXVII, textul se va reda astfel:

         „Art. LXVII. - La articolul 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei pentru acestea, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I nr. 960 din 7 octombrie 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (6), se introduce un nou alineat, alin. (7), cu următorul cuprins:”.

         39. La art. LXVIII, semnalăm că intervențiile legislative asupra unui act modificator, respectiv Legea nr. 296/2023 se pot face numai în situația în care acestea intră în vigoare  la aceeași dată cu  actul modificator. În caz contrar, intervențiile se vor realiza asupra actului normativ de bază.

La partea introductivă, după sintagma 27 octombrie 2023” se va insera sintagma „cu modificările ulterioare”.

          De asemenea, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, recomandăm ca intervențiile legislative să se facă  asupra punctelor, în integralitate, iar părțile dispozitive se vor reda potrivit următorului model:

         „La articolul III punctul ... se modifică și va avea următorul cuprins:”.

         În continuarea fiecărei părți dispozitive se va reda textul integral al punctului asupra căruia se intervine. 

         40. La art. LXX alin. (2), textul va debuta sub forma:

„(2) Prevederile art. LXVIII pct. 6 și 7 ....”

         41. La art. XLIX, opinăm în sensul reanalizării dispoziției propuse, în considerarea faptului că repartizarea, de către ordonatorii principali de credite, a sumelor reţinute în proporţie de 10% (credite de angajament și credite bugetare), conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere respectarea alin. (7) din cadrul aceluiași articol, potrivit căruia „Repartizarea sumelor reținute în proporție de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a raportului semestrial privind situația economică și bugetară și a opiniei Consiliului Fiscal cu privire la acesta”.

         42. La art. XLVII și art. LXI alin. (1), după titlul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021 se va insera sintagma „aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare”.

         43. La art. LI, pentru un spor de rigoare normativă, se va scrie „se stabilesc prin acte normative de nivelul legii” în locul sintagmei „se stabilesc prin acte juridice de forța legii”.

         44. La art. LVII alin. (1) lit. a), prin raportare la art. LIII, cu referire la intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse Codului fiscal, corespunzător ipotezelor normative avute în vedere prin această literă, aducem în discuție prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (2) (n.n.: în acest ultim caz, cu referire la introducerea de impozite, taxe sau contribuții noi, majorarea celor existente ori, după caz, eliminarea sau reducerea facilităților existente, situație în care prevederile incidente vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie a anului următor)./Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) modificările care decurg din angajamentele internaționale ale României, precum și modificările și/sau completările prin care se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, exclusiv în situații extraordinare de procedură de deficit bugetar excesiv constatate potrivit tratatelor Uniunii Europene și regulamentelor subsidiare agreate la nivel european. Propunem, în acest context, să se analizeze sustenabilitatea termenului de intrare în vigoare a modificărilor și completărilor aduse Codului fiscal, pentru ipoteza normativă reglementată prin art. LIII alin. (1) lit. a) din proiect.

         45. La art. LXIV pct. 7, cu referire la art. 12 alin. (3), propunem să se precizeze, în completare, de la care dintre ipotezele normative reglementate prin art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, urmează a se deroga prin norma propusă.

         De asemenea, va fi luat în considerare art. 3 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, potrivit căreia „în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori”. Astfel, apreciem ca fiind necesară reformularea textului, prin indicarea unor limite minime și maxime ale cotei procentuale din suma încasată/plătită, dar nu mai puțin de 500 lei, pentru asigurarea unei corecte individualizări a amenzii contravenționale aplicate. Observația este valabilă și la art. LXVIII pct. 15, cu referire la art. 132 alin. (2).

         46. La LXXII alin. (1), pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, este necesar ca  intervenția legislativă să cuprindă o dispoziție de modificare a întregului art. XVIII din Legea nr. 282/2023. 

De asemenea, având în vedere că respectiva lege  intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024,  norma propusă la alin (2) se va elimina.

Ca urmare, art. LXXII  se va reda astfel:

„Art. LXXII. - Art. XVIII din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 20 octombrie 2023 se modifică și va avea următorul cuprins:

În continuare, se va reda textul propus pentru art. XVIII.

         47. La partea introductivă a art. LXXIV, pentru precizia exprimării, este necesar să fie menționat faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost aprobată prin Legea nr. 375/2023[1].

       La pct. 1, referitor la norma preconizată pentru art. 1 alin. (1), semnalăm că denumirea Sistemului RO e-Transport nu se corelează din punct de vedere terminologic cu titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 375/2023.

         În acest sens, precizăm că în titlu este utilizată expresia Sistemul național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat, iar la art. 1 alin. (1) se utilizează expresia Sistemul național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri, fiind necesară revederea textelor.

Pe de altă parte, potrivit soluției legislative preconizate la art. 1 alin. (2), prin Sistemul RO e-Transport sunt monitorizate atât transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat, cât și transporturile rutiere internaționale de bunuri.

Ca urmare a celor de mai sus, în aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesară completarea art. LXXIV cu un nou punct, pct. 1, prin care să fie modificat titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2022, aprobată prin Legea nr. 375/2023, cu următoarea redactare:

1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:

«Ordonanță de urgență pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative»”.

Prin însușirea acestei observații, punctele subsecvente ale art. LXXIV se vor renumerota.

La pct. 4, referitor la definiția expresiei „transportul rutier internațional de bunuri”, semnalăm că modalitatea în care se configurează respectivul concept este neunitară în raport cu definiția expresiei „transport rutier de bunuri” din textul de lege lata de la art. 2 pct. 1, precum și cu cea a expresiei „transportul rutier pe teritoriul național al bunurilor cu risc fiscal ridicat” preconizată la pct. 3 din proiect, în care se face raportare la punctul de plecare și la punctul de sosire.

Pe de altă parte, menționăm că o posibilă definiție a expresiei „transportul rutier internațional de bunuri” ar putea să fie realizată prin trimitere la definiția din articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21  octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri (reformare).

La pct. 5, semnalăm că în definiția expresiei „operator de transport rutier” se face trimitere orice întreprindere definită potrivit art. 3 pct. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările şi completările ulterioare”. Precizăm că și în norma la care se face trimitere se realizează o trimitere la definiția din alt act normativ, respectiv Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, astfel încât, în actuala redactare, sunt încălcate dispozițiile art. 50 alin. (1) teza finală din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere.”.

         La pct. 10, referitor la norma preconizată pentru art. 3, semnalăm că expresia „monitorizarea pe teritoriul național, a transporturilor prevăzute la art. 1 alin. (2)” prezintă o redactare neunitară din punct de vedere terminologic cu norma de la art. 1 alin. (2), la care se face trimitere, potrivit căreia „sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri”.

La pct. 12, referitor la norma propusă pentru art. 4 alin. (1) lit. b1), semnalăm că sintagma „software-ul furnizat de Centrul Național pentru Informații Financiare, utilizat pentru monitorizarea traseului de transport al bunurilor” nu se corelează cu textul propus la pct. 14 pentru art. 7, potrivit căruia „Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor pune la dispoziția utilizatorilor, în mod gratuit, modulele informatice prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și lit. a1) în vederea obținerii codului UIT, respectiv pentru monitorizarea traseului de transport al bunurilor”.

Ca urmare, este necesară corelarea normelor.

La pct. 14, pentru precizia normei preconizate pentru art. 7, recomandăm înlocuirea sintagmei „respectiv pentru monitorizarea traseului de transport al bunurilor” cu sintagma „respectiv la art. 4 alin. (1) lit. b1) pentru monitorizarea traseului de transport al bunurilor”.

        La pct. 14, la textul propus pentru art. 7, din considerente de ordin redacțional, sintagma „art. 4 alin. (1) lit. a) și lit. a^1)” se va reda sub formaart. 4 alin. (1) lit. a) și a1)”.

         La pct. 20, , marcarea noului articol se va face sub forma „Art. 131”.

         48. La art. LXXV, având în vedere că soluțiile propuse cuprind dispoziții finale, recomandăm ca acestea să fie redate în cadrul cap. IV.

         Totodată, pentru respectarea regulilor de tehnică legislativă, abrogarea se va reda printr-o dispoziție distinctă față de cea care vizează intrarea în vigoare a art. LXIX.

         49. Referitor la art. LXXVI, deoarece cuprinde intervenții legislative asupra Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru respectarea succesiuni logice a ideilor în cadrul proiectului,  este necesară redarea acestuia în cadrul capitolului III, cu renumerotarea corespunzătoare a articolelor și modificarea normelor de trimitere.

         La pct. 2, la partea dispozitivă, pentru respectarea unității redacționale în cadrul actelor normative,  sintagma „punctul 41” se va reda în forma abreviată „pct. 41”.

         50. La art. LXXVIII, pentru o completă informare, textul se va reda astfel:

         „Art. LXXVIII – La data de 1 ianuarie 2024 se abrogă:

a)      prevederile art. VI alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 15 iulie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 370/2022, cu modificările ulterioare;

b)      prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 322/2021 pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1245 din 30 decembrie 2021”.

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr. 1202/15.12.2023



[1] Publicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 11 decembrie 2023.